Site icon TIMP ROMÂNESC

Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume, 7 PetaWatts


Premieră în proiectul laserului de la Măgurele, care a atins cea mai mare putere în lume la acest moment: sistemul de lasere a fost testat cu succes la 7 PetaWatts, iar obiectivul de 10 PW este stabilit până în iunie. “Laserul de la ELI-NP a ajuns la cea mai mare putere din lume la momentul acesta, 7 PetaWatts”, a declarat pentru Edupedu.ro directorul Departamentului de Lasere al proiectului, Ioan Dăncuș. Performanța “depășește granițele României”, a precizat pentru Edupedu.ro directorul echipei franceze de Lasere de la ELI-NP, François Lureau.

Sistemul laser de mare putere de la Măgurele este realizat de francezii de la Thales, în cadrul unui contract de 60 de milioane de euro. Asamblarea sistemului de lasere a început în 2016, iar în 2018 a fost testat la puterea intermediară de 3 PW.

Ioan Dăncuș, directorul Departamentului de Lasere al proiectului de la Măgurele (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics ELI-NP), a declarat pentru Edupedu.ro că “laserul de la ELI a ajuns la cea mai mare putere din lume la momentul acesta, 7 PW, și e o veste foarte bună. Este unul dintre punctele de răscruce pentru noi, întrucât ne apropiem de 10 PW; acesta este un nivel intermediar foarte important, care dovedește că drumul pe care l-am ales este cel bun”.

“Este, probabil, unul dintre elementele cele mai importante pentru comunitatea științifică – faptul că dovedim că ELI-NP va fi o bază bună de lucru pentru propunerile și experimentele științifice. După cum știți, ELI-NP va fi o unitate deschisă pentru comunitatea științifică, drept urmare este foarte important să dovedim că instrumentele pe care le construim aici sunt cele decise împreună cu comunitatea”, a precizat Dăncuș.

François Lureau, directorul echipei franceze de Lasere de la ELI-NP, fost director în cadrul Thales, compania franceză care a construit laserul de mare putere, a declarat pentru Edupedu.ro că atingerea celor 7 PW este o veste care “depășește granițele României, deoarece performanța de astăzi este unică. Dacă te uiți la comunitatea științifică implicată în domeniu (laserele de mare putere), există puține locuri în lume care să poată gestiona un astfel de sistem”.

“Obiectivul este să atingem 10 PW până în luna iunie. Este important ca sistemul să fie la capacitate maximă în 2019. Am început în 2016 să asamblăm sistemul și în mai puțin de 2 ani am atins 3 PW, anul trecut. A fost un punct de răscruce important și l-am atins la timp, împreună cu ELI suntem pregătiți să implementăm proiectul în calendarul stabilit la început și o asemenea realizare cred că este de asemenea o performanță, nu numai datorită parametrilor tehnici, dar și în termeni de management”, a continuat François Lureau.

Lipsa Sistemului Fascicul Gamma “nu afectează în niciun fel activitatea laserului. Laserul este o instalație separată, experimentele cu laser vor fi efectuate fără nicio problemă”, a afirmat pentru Edupedu.ro Ioan Dăncuș.

“Ceea ce facem este să înaintăm cu grijă, pas cu pas, în testarea laserului la puteri intermediare”, a adăugat François Lureau.

“În acest moment, laserul care se află pe locul al doilea ca putere, în lume, este de 4 PW, în Coreea de Sud”, spune Dăncuș.

Exit mobile version