Site icon TIMP ROMÂNESC

1 aprilie – Ziua NATO în România

Anul acesta, 29 martie și 1 aprilie sunt zilele care stau sub semnul apartenenței țării noastre la NATO: 29 martie consemnează momentul în care ţara noastră, alături de alte 6 state, a depus la Washington instrumentele de aderare la NATO și prima duminică din aprilie (anul acesta, 1 aprilie) marchează Ziua NATO în România, când tricolorul românesc a fost arborat în faţa sediului Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles.Angel Tîlvăr, deputat: ”Mă adresez dumneavoastră, în calitatea mea de membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, fiind participant şi reprezentant activ al Parlamentului României la discuţiile alianţei pe teme de actualitate. Doresc să subliniez cu această ocazie rolul esenţial al diplomaţiei parlamentare în procesul de aderare la NATO, dar şi în etapa post-aderare, prin aprobarea legislaţiei şi politicilor în domeniile apărării şi politicii externe. Diplomaţia parlamentară română poate realiza obiective importante în susţinerea priorităţilor NATO.

Cei 14 ani în NATO au consolidat profilul strategic al țării noastre, care astăzi este un partener exemplar, care își îndeplinește cu seriozitate obligațiile ce-i revin ca aliat viabil și puternic. Să nu uităm că aderarea la NATO ne-a pavat drumul către integrarea în Uniunea Europeană și obținerea unui climat pozitiv pentru dezvoltarea societății românești.

În încheiere, consider că este potrivit ca în aceste zile să ne exprimăm respectul nostru faţă de curajul, profesionalismul şi devotamentul exemplar al militarilor români în misiunile NATO asumate, în diferite zone ale lumii”.

Exit mobile version