Aproximativ 10.000 de militari din România și din 13 națiuni aliate și partenere (Albania, Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Olanda, Muntenegru, Polonia, Portugalia și SUA) vor participa, în perioada 29 mai – 9 iunie, la exercițiul SABER GUARDIAN 23.
Principalele secvențe ale exercițiului se vor desfășura în poligoane și facilități militare, precum și în localități de pe teritoriul național (Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” și poligonul din cadrul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia – Constanța, Bordușani și Slobozia – Ialomița, Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu – Brașov, Poligonul Smârdan – Galați, Vărsătura – Brăila, Frecăței – Tulcea și în diferite locații din Municipiul București.
În vederea participării la exercițiu, începând de joi, 11 mai, vor începe dislocările de tehnică și personal, care se vor deplasa în coloane pe căile rutiere, însoțite de echipaje de poliție militară, către poligoanele de instrucție.
SABER GUARDIAN 23 este un exercițiu multinational de nivel întrunit va fi condus de Comandamentul Forțelor Întrunite „General Ioan-Emanoil FLORESCU” din cadrul Statului Major al Apărării.
Exercițiul SABER GUARDIAN 23 este integrat în complexul de exerciții DEFENDER EUROPE 23, alături de activități de instruire precum SWIFT RESPONSE 23 și IMMEDIATE RESPONSE 23.
DEFENDER EUROPE 23 este planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA în Europa (USEUCOM) și condus de Comandamentul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa (USAREUR-AF).
Exercițiul SABER GUARDIAN este inclus în programul de exerciții de antrenament comun USAREUR-AF, pentru creșterea interoperabilității la nivel comun și multinațional cu forțele armate ale statelor aliate și partenere.