Site icon TIMP ROMÂNESC

10 ianuarie – Ziua Matematicii, Informaticii și Științelor naturii

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri un proiect de lege care instituie, pe 10 ianuarie, Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii.

La 10 ianuarie 1906 s-a născut academicianul Grigore Constantin Moisil, personalitate care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării matematicii româneşti şi care a fost cel mai important pionier al informaticii în România şi unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai informaticii din lume.

”Sărbătorirea Zilei Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări ştiinţifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii”, prevede proiectul de lege. Foto: Docuart

 

Exit mobile version