Site icon TIMP ROMÂNESC

10 sportivi români iau startul la Campionatelele Mondiale de Șosea

România va fi prezentă la ediția din 2014 a Campionatelor Mondiale de Șosea cu un număr mare de sportivi, 10, ceea ce constituie un record pentru selecționata autohtonă. Un alt record ar fi faptul că România va avea cel puțin un reprezentant la fiecare categorie de vârstă a fiecărui sex. Și, desigur, notabil ar fi că avem sportivi cu experiență la start care pot aduce tricoul Naționalei aproape de un rezultat bun, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ani, dacă nu decenii întregi.

Lotul României, compus din 10 sportivi, față de 7 câți au luat startul anul trecut la Florența, se va afla sub coordonarea directorilor sportivi Viorel Grosu și Ovidiu Burghelea și îi va cuprinde pe: Serghei Țvetcov, Oleg Berdos și Andrei Nechita (Elite), Eduard Grosu, Sebestyen Szabolcs și Andrei Voicu (U23), Lucian Buga și Emil Dima (Juniori), Marike Preda (Junioare) și Lavinia Rolea (Senioare).

„Acest salt de calitate și cantitate se datorează în mare parte punctelor obținute de către Eduard Grosu în 2014, dar și a sportivilor naturalizați Țvetcov și Berdos, care pentru prima dată vor reprezenta România la un Campionat Mondial” declară Ovidiu Burghelea. „Selecția a fost făcută pe baza rezultatelor la competițiile internaționale, absolut toți sportivii având o formă sportivă în creștere, drept dovadă stând podiumurile obținute recent”, mai adaugă acesta.

De asemenea, doi dintre sportivi, Oleg Berdos și Serghei Țvetcov (foto jos), au ales să concureze pentru România, fiind naturalizați, după ce inițial concuraseră pentru țara natală, Rep. Moldova. „Naturalizarea lui Berdos și Țvetcov a fost ideea lui Eduard Novak, care acum doi ani a început demersurile necesare. Decizia a dat roade, căci ambii au adus puncte importante în contul UCI al României, ceea ce ne-a permis să ne prezentăm cu un lot de asemenea dimensiuni la Ponferrada” dezvăluie același Burghelea.

 

Exit mobile version