În contextul rolului activ al României în sprijinul cetățenilor din Belarus pe care România și l-a asumat chiar de la începutul crizei politice, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației anunță acordarea a 100 de burse de studii tinerilor din Belarus, care doresc să studieze în instituții de învățământ superior din România, începând cu anul universitar 2021 – 2022.
Bursele sunt acordate în baza deciziei Guvernului României din 17 decembrie 2020 și vor fi destinate programelor de studii de licență, master sau doctorat, în limba română sau într-o limbă de circulație internațională. Oferta de burse, modalitatea de transmitere a aplicațiilor precum și calendarul selecției sunt prezentate pe site-ul Ministerului Educației, pe pagina special creată.
Inițiativa acordării burselor vine în contextul promovării principiului libertății academice la nivelul Spațiului European al Învățământului Superior. Prin această inițiativă se oferă tinerilor din Belarus, inclusiv celor care au fost exmatriculați din instituțiile de învățământ superior belaruse din motive politice sau care se consideră amenințați de deciziile autorităților politice de la Minsk, posibilitatea de a-și continua studiile în universități românești de prestigiu.
În luna noiembrie 2020, miniștrii Educației din cadrul Spațiului European al Învățământului Superior din care face parte și România au adoptat Comunicatul de la Roma, un document de viziune pentru următorii 10 ani, care accentuează importanța valorilor fundamentale ale învățământului superior. În cadrul acestui document, libertatea academică este definite drept „libertatea personalului academic și a studenților de a desfășura activități în cadrul și în parteneriat cu societatea în absența interferențelor și a temerilor de represiune”.
Cu aceeași ocazie a fost adoptată o Declarație a miniștrilor Educației prin care se face apel la protejarea drepturilor democratice ale studenților și personalului academic din Belarus.
În acest context și în continuarea politicii naționale și europene față de Belarus, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării în consultare cu Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul României a aprobat, la 17 decembrie Memorandumul privind acordarea de burse de studii pentru tinerii din Belarus, care susțin libertatea academică.