Expoziția „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede”, proiect inițiat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a fost vernisat pe 14 noiembrie, la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea.
Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 15 noiembrie 2014 – 15 martie 2015 şi constituie o invitaţie la o „călătorie” în jurul lumii, prin intermediul faunei reprezentată pe bancnotele şi monedele mai multor țări ,îmbinând caracterul educaţional cu divertismentul cultural.
Peste 100 de specii şi subspecii din fauna lumii pot fi admirate pe cele 300 de însemne monetare expuse – de la monede din Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, emise în 18 state, regate și imperii, până la bancnote moderne din 59 de țări și teritorii de pe 6 continente.
Expoziţia este structurată pe secțiuni – animale marine, mamifere, animale domestice, păsări şi animale mitologice, piesele fiind expuse în vitrine cu un design îndrăzneț, care permite privitorilor să aibă acces rapid la esența informației.
Dintre piesele care au circulat pe teritoriul actual al României, se remarcă monedele din argint histriene şi dacice – drahma (Histria, sec. IV î.Hr) și tetradrahma (Dacia, tip Aninoasa-Dobreşti, sec. III II î.Hr.) – precum și monedele din aur de 12,5 lei şi 50 lei (1906) sau medalia „Ardealul nostru” (1944), exponate care marchează autentice repere ale istoriei statului român modern. Dintre bancnotele româneşti expuse publicului, le semnalăm pe cele de 1 leu din 1915, de 5.000 lei din 1943 și de 5.000.000 lei din 1947.
ZooMonetar promite vizitatorilor o experienţă unică, provocatoare prin tematică, raritatea şi valoarea pieselor expuse, precum şi prin dimensiunea globală a provenienţei însemnelor monetare.
Proiectul educaţional interdisciplinar vizează creșterea nivelului de cunoaștere a însemnelor monetare în rândul publicului larg și cunoașterea faunei numismatice care a decorat monedele și bancnotele de-a lungul vremii.