Comisia Europeană ar putea vota mai devreme decât era planificat proiectul de lege care prevede ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Marian Jean Marinescu care este raportor pentru Rep. Moldova în problema vizelor.
„Acesta este programul final. Aici scrie: vot în Comisie pe 12 februarie şi vot în plenară în martie. Dar am discutat, aşteptăm 30 ianuarie şi, dacă nu sunt amendamente, s-ar putea să votăm luni, 3 februarie, la Strasbourg, în Comisie”, a declarat Marian Jean Marinescu.
Dacă Parlamentul European va susține liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni, decizia va intra în vigoare în decurs de 20 de zile, adică în luna aprilie curent.