Site icon TIMP ROMÂNESC

12 bănci acordă credite pentru românii din străinătate care vor să intre în programul ”Prima Casă”

Un număr de 12 bănci – CEC, BCR, BRD, Bancpost, Banca Transilvania, Intesa SanPaolo Bank, Alpha Bank, Bank Leumi România, Marfin Bank, Millennium Bank, UniCredit Țiriac Bank și Piraeus Bank – vor acorda credite prin programul Prima Casă pentru românii din străinătate.

Programul Prima Casă a fost extins, săptămâna trecută, și pentru românii care locuiesc și muncesc în străinătate. Până la 31 decembrie 2014 plafonul garanțiilor acordate exclusiv pentru achiziționarea sau construirea de locuințe pentru românii care locuiesc în străinătate este de 25 de milioane de lei.

Pentru a putea accesa un astfel de credit, românii din afara granițelor trebuie să completeze un dosar care conține, obligatoriu, permisul de ședere sau permisul de rezidență emis de autoritățile locale din țara angajatorului, permisul de muncă emis de autoritățile locale din țara angajatorului, cartea de identitate, contractul de muncă încheiat cu angajatorul (legalizat în țara angajatorului cu apostila Haga, traducere legalizată în România) sau contractul de muncă încheiat pe perioada nedeterminată (încheiat cu cel puțin 1 an înainte de data aplicării pentru credit) ori scrisoare de detașare, în cazul detașaților, în care să fie prezentate perioada desfașurării activitații, funcția, salariul etc. De asemenea, la dosar trebuie depusă și adeverința de venit emisă de angajator (legalizată în țara angajatorului cu apostila Haga, traducere legalizată în România) sau fişa fiscalǎ. Suplimentar, la dosar mai trebuie depuse dovada încasării salariului (extras de cont) sau extrase de cont pentru ultimele 12 luni de la banca unde încasează salariul (original), o consultare a unui birou de credit din țara de rezidență din care să reiasă alte obligații de plată contractate sau declarație privind alte credite obținute în străinătate și contract de credit și/sau grafic de rambursare pentru aceste, dovada achitării impozitelor în țara de rezidență, fișa fiscală emisă și vizată de autoritățile competente din țara angajatorului (legalizată în țara angajatorului cu apostila Haga, traducere legalizată în România), certificatul de asigurări sociale emis de autoritățile competente din țara angajatorului (legalizat în țara angajatorului cu apostila Haga, traducere legalizată în România), precum și acte specifice legislației fiecărei țări, din care să reiasă că solicitantul de credit nu are litigii în respectiva țară, că este înregistrat ca plătitor de impozit și are sau nu are proprietăți.

Reamintim că săptămâna trecută guvernul a adoptat o hotărâre prin care completează art. 3 din anexa nr. 1 la HG 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”, prin care a extinsprogramul și pentru cetățenii români care locuiesc în străinătate.

 

 

 

Exit mobile version