Reprezentanţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia (Cciro Italia) şi-a desemnat reprezentantul la Milano. Romulus Popescu, preşedintele istoric al Asociaţiei Românilor în Italia (Milano), a fost desemnat preşedinte al Cciro Milano-Lombardia, fiind al doilea reprezentant regional al Camerei, după cel din Torino. Evenimentul a avut loc, zilele trecute, la standul României de la Bursa Internaţională de Turism (BIT) de la Milano.
Numirea a fost hotărâtă de Consiliului Director înaintea organizării celui de-al VII-lea Forum economic Romania-Italia, care va fi organizat la Milano la sfârşitul lunii martie.
“Romulus Popescu este persoana cea mai potrivită pentru această funcţie: experienţa de preşedinte al Asociaţiei românilor în Italia – Milano şi experienţa profesională a domniei sale, seriozitatea şi verticalitatea de care a dat dovadă prin activitatea desfăşurată în interesul României, ne-au convins sã facem această numire”, a declarat preşedintele Cciro Italia, Eugen Terteleac. Numirea a fost făcută în prezenţa consulului general al României de la Milano, George Gabriel Bologan, şi a şefului biroului de promovare turistică a României în Italia, Ioana Ciutre Podosu.
În acest an, România s-a prezentat cu un stand de excepţie la BIT Milano. Vizitatorii târgului au fost plăcut impresionaţi de calitatea standului românesc – cu ecrane gigant care au proiectat pe tot parcursul celor două zile de târg imagini şi spoturi cu frumuseţile ţării şi ofertele turismului românesc. Vizitatorii au primit informaţii despre sejururi la mare/munte, despre turismul medical şi transport aerian.