În cursul zilei de astăzi, 26 mai 2020, au revenit în țară cu o cursă aeriană specială operată de o companie privată, pe ruta Dubai-București, 130 cetățeni români care se aflau în Emiratele Arabe Unite. Repatrierea celor 130 de români a fost un demers comun al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor și Ministerului Afacerilor Interne.
Printre cetățenii români repatriați sunt persoane care nu mai aveau mijloace pentru a-și prelungi șederea pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite (inclusiv cetățeni români care și-au pierdut locul de muncă), precum și un caz medical urgent.
Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean indian, rezident în România, precum și pentru alți 4 cetățeni străini, respectiv brazilian, tunisian, egiptean și ucrainean, membri de familie ai cetățenilor români. Cu aceeași cursă aeriană a fost facilitată repatrierea și pentru 32 cetățeni ai Republicii Moldova și a unui cetățean kazah, membru de familie, care și-au continuat deplasarea către destinație.
MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informațiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.