Prințul Charles de Wales va vizita, în prima parte a acestui an, Delta Dunării, a anunțat președintele Consiliului Județean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, citat de Agerpres. „Deocamdată, am primit doar confirmarea vizitei prințului Charles în Delta Dunării, în prima parte a acestui an. Nu avem alte detalii, dar le vom face publice în funcție de dorința oaspetelui„, a declarat Teodorescu.
Invitația lansată în urmă cu șase luni de conducerea CJ Tulcea prințului Charles al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a venit după apariția celei de-a doua serii a filmului documentar ‘Wild Carpathia – From the Mountains to the Sea’, realizată de Travel Channel.
„În timpul episodului care a fost filmat în Delta Dunării, cu canotca, reporterul nu mai contenea să spună cât de fabulos este aici. El a fost cel care ne-a zis că nu se va lăsa până când nu îl va aduce pe prințul Charles în Deltă”, declara, în iunie 2013, Ivan Patzaichin, protagonist în cea de-a doua serie a filmului documentar ‘Wild Carpathia – From the Mountains to the Sea’.
Cu o suprafață de 580.000 de hectare, respectiv 2,5 % din suprafața României, Delta Dunării ocupă locul 22 între deltele lumii și locul al treilea în Europa, după Volga și Kuban. Este una dintre cele mai mari zone umede din lume – ca habitat al păsărilor de apă, dar și cea mai întinsă zonă compactă de stufăriș.