Ambasada României de pe lângă Sfântul Scaun a marcat, zilele trecute, în Bazilica Sfinţilor Bonifaciu şi Alexie din Roma, 15 ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în România. La eveniment, pe lângă ambasadorul României la Vatican, Bogdan Tătaru Cazaban, a fost prezent şi cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor, Secretar de Stat emerit, şi Înaltpreasfinţia Sa Iosif, mitropolitul ortodox român pentru Europa Occidentală şi Meridională.
Publicul numeros a urmărit filmul documentar „Ut unum sint”, realizat de TVR, şi concertul Cvartetului ConTempo dedicat Sfântului Ioan Paul al II-lea, canonizat pe 27 aprilie 2014.
Cardinalul Angelo Sodano l-a felicitat pe ambasador pentru marcarea acestui important moment al istoriei României. Totodată cardinalul a amintit şi de cei 1.405 preoţi victime ale comunismului şi de celelalte mii de oameni care au avut de suferit în închisorile vechiului regim.
La eveniment au participat reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Roma –ambasadori, consuli, preoţi români şi italieni, reprezentanţi ai instituţiilor statului italian, precum şi studenţi sau prieteni şi cunoscuţi ai fostului Suveran Pontif.
„Am dorit să oferim acest eveniment ca omagiu Papei Ioan Paul al II-lea, care a fost canonizat la sfârşitul lunii aprilie. El a fost primul papă care a venit în ţara noastră.”, a declarat ambasadorul Bogdan Tătaru Cazaban.
„Apoi, am dorit să adunăm alături de noi mai mulţi prieteni ai României. Este totodată şi un eveniment care celebrează relaţiile speciale dintre România şi Sfântul Scaun şi dintre cele două Biserici. Sperăm ca el să fie receptat şi în contextul recent al eforturilor care se fac în plan ecumenic şi totodată ca un punct de referinţă al raporturilor noastre bilaterale care a avut roade şi care, sunt convins, va aduce roade şi în continuare, inclusiv pentru comunitatea românească din diaspora” a concluzionat ambasadorul.