Site icon TIMP ROMÂNESC

Expoziție românească la Summer of Photography din Bruxelles

Artistul vizual Matei Bejenaru expune, începând cu 5 iunie, la Centrul Cultural De Markten din Bruxelles, în cadrul Summer of Photography 2014 . Iniţiatorul Bienalei de Artă Contemporană Periferic de la Iaşi (1997-2008), Bejenaru reuşeşte să surprindă, între altele, amprentele procesului de globalizare în societatea postcomunistă: „Participarea mea la expoziţia Power&Play cu proiectul Women at work/Femei la lucru constă într-o serie de fotografii documentare reprezentând femei la locurile lor de muncă în fabrici din România”, explică Matei Bejenaru pentru ICR Bruxelles.

Temele acestei ediţii a festivalului sunt raporturile dintre genuri, feminism, sexualitate şi imigraţie.

Seria de evenimente din cadrul acestei bienale de la Bruxelles este dedicată artelor vizuale şi fotografiei în special, reunind perspective istorice şi contemporane din toată Europa.

Exit mobile version