Ministrul Bodgan Stanoevici, alături de directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Zvetlana Preoteasa, au participat la dezbaterea „Cartea românească – o prioritate şi o conştiinţă”, găzduit de Biblioteca Municipală B.P. Haşdeu din Chişinău. Evenimentul, organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, de la Bucureşti, a reunit peste 90 de bibliotecari, specialiști în domeniul bibliografiei, din bibliotecile rurale de pe teritoriul Rep. Moldova, dar și personalități ale culturii românești – actorul Dorel Vişan, Arcadie Suceveanu, poet, eseist şi ziarist, preşedinte al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău, conf. univ. Dr. Vasile Şoimaru, autor al albumului monografic „Românii din jurul României în imagini”, conf.univ.dr. Lidia Kulikovski, specialist în biblioteconomie, director general al Bibliotecii Municipale B.P.Haşdeu din Chişinău vreme de peste două decenii, Mariana Harjevschi, actualul director general al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu,Vlad Pohilă, redactor-şef al revistei Bibliopolis, revistă de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării, publicist, traducător şi redactor de carte, Claudia Balaban, director general Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” din Chişinău, Filomena Corbu, director Editura Princeps Multimedia.
Cu acestă ocazie bibliotecile publice din Rep. Moldova au primit o donaţie de 2.000 de exemplare din colecţia „Biblioteca Ion Creangă”, apărută la Editura „Princeps Multimedia” din Iaşi.
De asemenea, cei doi oficiali români au donat cărțile pentru premiile oferite participanților la Olimpiada Națională de Istorie a Rep. Moldova. Cărțile i-au fost înmânate domnului conf. univ. dr. Ion Gumenâi, decan al Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova.
În cadrul evenimentului „Cartea românească – o prioritate şi o conştiinţă”, ministrul Bogdan Stanoevici a înmânat conf.univ.dr. Lidia Kulikovski o diplomă pentru „O viață dedicată cărții”, felicitând-o pentru întreaga sa carieră.
„Cartea românească – o prioritate şi o conştiinţă” reprezintă lansarea unei dezbateri pe teme de actualitate pentru mediul biblioteconomic și al bibliologiei din Rep. Moldova, un pas spre realizarea fondului de carte românească în comunitățile istorice românești, obiectiv prioritar al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.
Ministrul Bogdan Stanoevici și directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, Zvetlana Preoteasa, au participat joi la deschiderea oficială a celei de-a XVIII-a ediții a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, care se desfăşoară la Chişinău în perioada 3-6 aprilie.