Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a anunțat încheierea înscrierilor pentru Competiția Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate în anul universitar 2012-2013. La cele opt categorii s-au înscris aproximativ 200 de studenți români din toate colțurile lumii, de la unviersități de prestigiu precum Massachusetts Institute of Technology, Stanford University, Harvard University, University of Oxford, Université Paris-Sorbonne și nu numai.
Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate, ce se va desfășura, și de această dată, la Palatul Parlamentului în Bucureşti.
La eveniment sunt așteptați peste 1.000 de studenți și tineri profesioniști, personalităţi din mediul academic și sectorul public, din mediul de afaceri şi cel neguvernamental.
Preselecţia celor 200 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi înscrişi în Concurs se va face în prima etapă de către laureaţii ediţiilor precedente, iar selecţia finală de către juriul prezidat de Acad. Ionel Haiduc, preşedinte al Academiei Române, și alcătuit din Florin Codre, Mircea Tudor, Dumitru Prunariu, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, prof. univ. dr. Eliot Sorel de la Universitatea George Washington din SUA, și, nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Adrian Gheorghe de la EURISC.