Aproximativ 900 autori de infracțiuni prinși în flagrant delict, 126 persoane urmărite național sau internațional depistate și 323 autori de infracțiuni în dosarele penale cu autor necunoscut aflate în evidență, identificați de structurile MAI în ultima săptămână.
În această perioadă, la nivel național, au acționat zilnic peste 21.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică și pentru intervenția în situații de urgență.
Prin numărul unic de urgență 112, au fost semnalate peste 13.000 de evenimente ce țin de ordinea publică la care au intervenit echipajele de poliție.
În ceea ce privește intervențiile în cazul situațiilor de urgență, au fost desfășurate peste 10.000 de misiuni pentru acordarea de asistență medicală și ca urmare a unor situații de risc pentru cetățeni, cu o medie de peste 1.400 de intervenții în fiecare zi.
Poliția Română a executat peste 1.600 de acțiuni planificate, în urma cărora au fost constatate 58.754 fapte contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste 21.220.000 lei.
În această perioadă, au fost reținute 4.183 permise de conducere și 1.127 certificate de înmatriculare.
Efectivele de jandarmi au constatat 119 infracțiuni și au aplicat peste 2.200 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 550.000 lei.
De asemenea, Jandarmeria a asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la 1.613 de evenimente publice.
Inspectoratul General de Aviație a executat 50 de misiuni aeriene, dintre care 45 au fost aero-medicale.
Pentru supravegherea, monitorizarea și controlul frontierei de stat, în cele 65 de puncte de trecere a frontierei au acționat, în medie zilnică, peste 1.300 de polițiști de frontieră, iar în cele 81 de sectoare de frontieră au acționat, în medie zilnică, aproximativ 2.900 polițiști de frontieră cu peste 1.000 de mijloace de mobilitate.
Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a soluționat 47.095 cereri de eliberare a documentelor de identitate.
La nivelul Direcției Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor au fost emise 22.581 permise de conducere și 38.594 certificate de înmatriculare.
Direcția Generală de Pașapoarte a emis peste 22.000 de pașapoarte, dintre care 19.158 pașapoarte simple electronice, peste 2.700 pașapoarte simple temporare și 1.240 documente pentru cetățenii străini.