Site icon TIMP ROMÂNESC

221 de cetățeni români aflați în afara granițelor sunt infectați cu COVID-19

sursa foto: https://www.asiiromani.com

Până în astăzi, 3 aprilie 2020, un număr de 221 de cetățeni români aflați în afara granițelor au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus), informează Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 129 sunt în Spania, 57 – în Italia, 14 – în Franța, 8 – în Germania, 4 – în Marea Britanie, 2 – în Namibia, 2 – în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Exit mobile version