Site icon TIMP ROMÂNESC

Ansambluri folclorice din România şi Rep. Moldova la „Negrești în bătătură”

Festivalul internațional de interpretare a cântecului și jocului popular tradiţional, aflat la ediția a VI-a, sub genericul „Cântec, joc și voie bună, la Negrești în bătătură”, s-a desfăşurat pe 18 și 19 octombrie, în orașul Negrești (Vaslui).

Evenimentul a reliefat valorificarea scenică a cântecului, dansului şi a portului popular tradiţional din diferite zone ale ţării şi a comunităţilor româneşti din afara graniţelor în vederea cunoaşterii, revitalizării şi perpetuării lor, cultivarea sensibilităţii şi aptitudinilor artistice ale copiilor şi tinerilor.

Grupurile ţintă au fost membrii ansamblurilor folclorice şi formaţiilor de dans popular tradiţional invitate, alcătuite din copii şi tineri păstrători ai tradiţiilor româneşti din diferite zone ale ţării şi din afara graniţelor ţării. Festivalul a fost organizat pe două secţiuni: Ansambluri folclorice de cântece şi dansuri şi Formaţii de dans popular tradiţional.

Potrivit bihon.ro, festivalul a debutat pe 18 octombrie, printr-o paradă a costumelor autentice etalate de formațiile participante, urmând un traseu ce a cuprins principalele artere ale orașului, apoi a urmat concursul în incinta căminului cultural cu participarea ansamblurilor folclorice: „Rapsodia Prahovei (Palatul copiilor din Ploiești), „Poienița” (Vorona jud. Botoșani), „Pădurețul” (Osești jud. Vaslui), „Vatra satului” (Feștelița, raionul Ștefan Vodă, Rep. Moldova), „Ciobănașul” (Pogonești jud. Vaslui), „Moșuț” (Vadu Crișului jud. Bihor), „Flori de Maramureș” (Sighetul Marmației jud. Maramureș). În afară de concurs, Ansamblul „Ghiocelul” (Corlățeni Rep. Moldova), câștigătoarea ediției precedente și Ansamblul de cântece și dansuri „Mugurelul” din Vaslui.

Trofeul festivalului a fost atribuit Ansamblului „Moșuț” din Vadu Crișului, care a prezentat un repertoriu bogat, cuprinzând alături de dansuri populare tradiționale de pe Valea Crișului Repede și dansuri româno – maghiare de pe Valea Călatei, dansuri din Țara Oașului și Călușul Oltenesc, dans cuprins în Patrimoniul Cultural UNESCO.

Exit mobile version