Acasă Cultura / Culte Omagiu lui Eminescu, la Parohia din Apateu (Ungaria)

Omagiu lui Eminescu, la Parohia din Apateu (Ungaria)

Poetul Mihai Eminescu a fost sărbătorit și la Parohia Românească din Apateu, aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, pe  18 ianuarie, la câteva zile după împlinirea a 165 de ani de la nașterea poetului. Cu acest prilej a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu un sobor de Preoți și Diaconi din care a făcut parte și Părintele Origen Sabău, Parohul Apateului și Consilierul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup coral format din cântăreți de la mai multe biserici ortodoxe românești din Oradea și împrejurimi, coordonat de Doamna Profesoară Maria Matei, care a interpretat și câteva pricesne foarte frumoase, la momentul potrivit, anunţă Basilica.ro

Manifestările dedicate omagierii Poetului Mihai Eminescu au cuprins o slujbă de pomenire săvârșită la sfârșitul Sfintei Liturghii și un program cultural, cu muzică corală pe versurile lui Eminescu, interpretată de corul „Traian Moșoiu” și alți soliști profesioniști din Oradea, precum și cuvântări despre personalitatea și activitatea poetului.

La final, au fost depuse coroane de flori la bustul din bronz al poetului care se află în curtea acestei Parohii de acum 15 ani, fiind realizat în anul 2000, la Oradea, de sculptorul Ilarion Voinea, cu sprijinul Domnului Rector Teodor Maghiar și al Universității din Oradea, precum și al Domnului Cornel Durgheu, Decanul Facultății de Arte Vizuale, de la vremea respectivă. Coroane de flori au fost depuse și la bustul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, care a fost amplasat tot în curtea bisericii din Apateu în anul 2013.

Evenimentul a fost organizat de Parohia din Apateu, cu sprijinul Autoguvernării de Naționalitate Română din localitate și al mai multor instituții orădene: Asociația pentru Cultură, Spiritualitate și Dezvoltare a Relațiilor Transfrontaliere din Oradea, Asociația „Pro România Europeană”, Asociația „Vatra Românească” și Asociația „Profesor Durgheu” și a constituit o foarte frumoasă sărbătoare dedicată Poetului Mihai Eminescu și spiritului românesc, apreciată de toți cei prezenți.