Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, a primit, pe 4 februarie, vizita de prezentare a lui Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti. Preşedintele Comisiei pentru politică externă şi-a exprimat convingerea că relaţiile bilaterale foarte bune dintre cele două ţări vor continua să se dezvolte în mod susţinut şi în timpul mandatului său.
Relaţiile bilaterale româno-chineze sunt definite de Parteneriatul Amplu de Prietenie şi Cooperare care, anul trecut, a împlinit zece ani de existenţă. În acest context, cei doi interlocutori au făcut un schimb de opinii asupra relaţiilor dintre cele două state, căzând de acord asupra necesităţii unei valorificări superioare a potenţialului politic, economic şi cultural, o intensificare a întrevederilor parlamentare la toate nivelurile fiind oportună şi utilă.
Ambele părţi au acordat, de asemenea, o deosebită importanţă dezvoltării cooperării economice, colaborării între mediile academice, ştiinţifice, precum şi promovării relaţiilor directe de prietenie dintre cetăţenii celor două ţări.