Site icon TIMP ROMÂNESC

26 iunie – Ziua Drapelului Naţional

Ministerul Apărării Naţionale, în colaborare cu Instituţia Prefectului şi cu Primăria Municipiului București a organizat luni, 26 iunie, începând cu orele 9.30, în Piața Tricolorului (situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional), o ceremonie publică de înălțare a Drapelului Național al României.

În cadrul manifestării, drapelul a fost binecuvântat de un preot militar şi a fost ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României interpretat de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.

La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai administrației publice centrale și locale, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, militari, răniți și urmașii personalului armatei decedat în acțiuni militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Militari din celelalte garnizoane din ţară participă la ceremoniile publice organizate cu acest prilej de autorităţile publice locale.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr.96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

Exit mobile version