Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, instituită prin art. 10 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindei, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de pretutindeni va derula proiecte în șapte comunități istorice românești: la Comrat , în Republica Moldova, pe data de 24 mai 2019; la Sân Mihai (Lokve), regiunea Voievodina, Serbia, pe data de 25 mai 2019; la Ismail, Sudul Basarabiei, în Ucraina, pe 26 mai 2019 ; la Cernăuți, Nordul Bucovinei, în Ucraina, pe 26 mai 2019; la Corcea, în Albania, pe 26 mai 2019; la Vidin, în Bulgaria, pe 1 iunie 2019; iar în Timoc, Serbia, Ziua Românilor de Pretutindeni va fi marcată la Negotin, pe 26 mai 2019, și la Bor, pe 2 iunie 2019.
Evenimentele au ca obiectiv menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase a românilor din comunitățile istorice.
Ziua Românilor de Pretutindeni instituită prin art. 10 din Legea nr. 299/2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, se sărbătorește în ultima duminică a lunii Mai. În 2019, Ziua Românilor de Pretutindeni se va sărbători pe data de 26 mai.