Vineri, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară va fi sărbătorită Ziua Imnului Național.
La București, ceremonia publică se va desfășura în prezența secretarului de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, în Piaţa Tricolorului – situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional, începând cu ora 10.00.
Programul activității cuprinde un serviciu religios și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.
Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. „Deșteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.