Acasă Europa 29 iulie – Ziua României la Expo Milano

29 iulie – Ziua României la Expo Milano

Milano găzduieşte, în acest an, expoziţia universală Expo Milano 2015, având ca temă centrală Hrănirea planetei. Energie pentru viaţă. Expoziţia se bucură de participarea a peste 140 de ţări, cu o estimare de 20 de milioane de vizitatori din toată lumea şi un spaţiu expoziţional care se întinde pe circa 1 milion m2.

 Cu ocazia Expo Milano 2015, fiecare ţară organizează un eveniment festiv în cadrul Pavilionului Naţional din incinta expoziţiei mondiale.

Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează miercuri, 29 iulie, în parteneriat cu MAE, festivitatea cea mai importantă din perioada reprezentării României la Expo Milano, intitulată Ziua României.

„Expo Milano este o oportunitate de promovare pentru România la nivel mondial, iar pentru mine, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României,  este o onoare să conduc delegaţia formată din peste 40 de persoane, preşedinţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie Judeţene şi oameni de afaceri”, a declarat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

Cu ocazia Expo Milano 2015, fiecare ţară organizează un eveniment festiv în cadrul Pavilionului Naţional din incinta expoziţiei mondiale, notează evz.ro

Evenimentul organizat de CCIR va marca celebrarea Zilei Imnului Naţional şi reuneşte înalţi oficiali guvernamentali din România şi Italia, reprezentanţi ai corpului diplomatic românesc acreditat în Italia, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, directori de companii şi oameni de afaceri din ambele ţări.