Ziua Românilor din Cuvin (Serbia), care coincide cu hramul Biserici Ortodoxe Române din Cuvin – Sf. Ilie, a fost marcată de filiala Cuvin a Comunității Românilor din Serbia care, în colaborare cu SCA „dr. Radu Flora”, din Satu Nou a organizat în centrul oraşului un program cultural.
Liturghia a fost oficiată de PS Daniil, episcopul românilor din Serbia, alături de Cornel Juică, Mihael Blaj, George Suciu, Micu Ioan Liviu şi Cristian Băbuţ. Prezenţi au fost viceprimarul oraşului Cuvin, Daniel Zăria, reprezentantul bisericii sârbe, Duşan Bojici şi reprezentantul bisericii catolice Cipac Ciabom.
Seara, în centrul oraşului, Ilia Dragomir, preşedintele filialei CRS din Cuvin, a prezentat istoricul românilor din acest oraş, precum şi semnificaţia sărbători. Publicul numeros a fost salutat de Daniel Magdu, preşedintele CRS, felicitând cuvinenilor hramul.
Biserica Ortodoxă Română din Cuvin datează din anul 1904.
Festivitatea s-a încheiat cu o horă comună a românilor din Cuvin, împreună cu oaspeţii lor.