Acasă Europa 3.500 de titluri de călătorie eliberate în iulie la noua Secție Consulară...

3.500 de titluri de călătorie eliberate în iulie la noua Secție Consulară de la Roma

Sute de români pe zi vin la Secția Consulară de la Roma pentru a solicita titluri de călătorie sau alte acte. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – când se lucra în vechiul sediu – nu există cifre mai mari la serviciile consulare oferite pe zi, ci doar o îmbunătățire a timpilor și a condițiilor de așteptare a cetățenilor.

Am eliberat circa 3.500 de titluri de călătorie în luna iulie, anul acesta puțin mai multe decât anul trecut. Însă ceea ce s-a schimbat fundamental este modul în care noi avem capacitatea de a oferi servicii. Oamenii nu mai stau la coadă în rând, ci stau frumos în sală, sunt chemați prin intermediul echipamentelor pe care le avem la ghișeu, după care capacitatea de procesare fiind crescută și în partea de back office putem să eliberăm mult mai rapid documentele de care au nevoie, fie că sunt acte notariale, fie că este vorba de titlul de călătorie sau pașapoarte, fie că este vorba de orice alt serviciu consular, cum ar fi procurarea de acte din România și orice altceva.”, susține șeful Secției consulare de la Roma, Tiberiu Trifan, citat de Radio România Actualități.

Noutatea pe care o oferă noul sediu din Viale Libano, numărul 39/40 – Roma – este aceea că imediat ce românii intră în incinta Consulatului, găsesc – în sala de așteptare – un funcționar consular care le oferă toate informațiile necesare și mai mult de atât îi îndrumă în ceea ce trebuie să facă.

În fiecare zi între 250 și 300 de persoane vin și pleacă de la oficiul nostru consular cu o problemă mai mică sau mai mare soluționată. În afară de acest lucru, una dintre principalele noastre activități este și acordarea de asistență consulară. Avem foarte multe intervenții pe telefonul de urgență, avem foartă multă asistență consulară pe care o oferim: sunt foarte multe accidente, sunt oameni care sunt spitalizați, sunt foarte mulți români de bună credință care vin în Roma și care își pierd sau li se fură documentale și trebuie să îi ajutăm pentru a se putea întoarce cum trebuie acasă și pentru a rezolva în general toate situațiile care sunt”, spune Tiberiu Trifan.

”Imediat cum aceste cazuri sunt semnalate de Carabinieri, Poliție, spitale sau alte instituții din Italia, unde românul a decedat, noi luăm legătura cu centrala Ministerul Afacerilor Exterene (MAE), prin intermediul MAE este anunțată familia care trebuie să își dea acordul pentru repatriere sau pentru înhumarea pe teritoriul Italiei. În tot acest proces este nevoie de foarte multă asistență consulară pentru familie pentru a respecta toate procedurale și pentru a-i învăța cum să procedeze astfel încât toată această operațiune să se desfășoare cum trebuie” explică Tiberiu Trifan.

Referitor la cazurile de de români care ”sunt uitați” de mult timp în morgile din Italia despre care comentau anumiți reprezentanți ai comunității de români din Peninsulă, Tiberiu Trifan precizează că: ”Noi suntem într-o legătură permanentă cu autoritățile. Cazurile sunt extrem de puține. Sunt acele cazuri în așteptarea unei decizii a familiei din România sau sunt cazuri în care e o procedură judiciară în curs și procurorul a dispus ca până la finalizarea anchetei cadavrul să rămână în morga respectivă. Dar nu sunt cazuri de români uitați în morgile din Italia”.