Site icon TIMP ROMÂNESC

30 de ani de participare a României la misiuni și operații ONU

foto:mapn.ro

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și secretarul de stat Simona Cojocaru, au participat, marți, 21 septembrie, la conferința organizată, în format hibrid, de Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internationale, dedicată împlinirii a 30 de ani de participare a României la misiuni ONU de menţinere a păcii, precum şi celebrarea Zilei Internaţionale a Păcii.

Evenimentul a beneficiat de participarea specială a subsecretarului-general al ONU pentru operaţii de menținere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, a generalului Birame Diop, consilier militar al Departamentului Operațiilor de Menținere a Păcii, a secretarului de stat pentru afaceri globale din MAE, Cornel Feruță, precum şi a reprezentanţilor instituţiilor româneşti care au participat de-a lungul timpului la misiuni de pace sub egida ONU. De asemenea, la conferinţă au luat parte reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.

În intervenția sa, ministrul român a reiterat importanța organizației pe scena relaţiilor internaţionale în slujba menținerii păcii şi securităţii, în special prin sprijinul cooperării interaționale în soluţionarea problemelor cu caracter economic, social, cultural sau umanitar.

„România consideră importantă implicarea comunităţii internaţionale în sprijinirea eforturilor de soluţionare a crizelor. Principiile Cartei ONU oferă cadrul necesar dezvoltării unor formule internaționale de cooperare. În spiritul principiilor stipulate în Carta ONU, abordarea comună a riscurilor şi ameninţărilor curente constituie un mod adecvat de a asigura securitatea şi stabilitatea internaţională”, a declarat Nicolae-Ionel Ciucă.

Armata României a contribuit activ la consolidarea rolului de lider al ONU în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, iar prima contribuţie naţională la o operaţie ONU a fost iniţiată în 1991, prin participarea cu 10 observatori militari la Misiunea ONU de observare din Irak-Kuweit UNIKOM. Misiunile militarilor români „consolidează prezenţa României în structurile misiunilor ONU şi facilitează perfecţionarea procedurilor şi modurilor de acţiune naţionale, pe baza cunoştinţelor şi experienţei acumulate de personalul participant la misiuni şi operaţii de menţinere a păcii”, a mai afirmat ministrul Ciucă în cadrul Conferinței.

În alocuțiunea sa, susținută on-line, Jean-Pierre Lacroix a remarcat efortul României în cadrul misiunilor desfășurate sub egida ONU: „Vreau să subliniez contribuția importantă pe care a adus-o România, în ultimii 30 de ani, la misiunile și operațiile de menținere a păcii desfășurate de Națiunile Unite. România a acționat, în toată această perioadă, ca un membru responsabil al comunității internaționale, contribuind la contracararea amenințărilor la adresa păcii și menținerea acesteia în multe părți ale lumii”.

Ziua Internaţională a Păcii a fost stabilită prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU, adoptată, în unanimitate, în anul 1981.

Exit mobile version