Sub motto-ul „On doit admettre de Tzara, nous sommes tous un peu dada”, România va marca la ediția din acest an a Salonului de Carte de la Paris (17-20 martie) 100 de ani de la nașterea dadaismului.La standul naţional vor fi expuse, pe o suprafață de 55 m2, volume apărute la 30 de edituri românești, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR. Grafica standului, realizată de arhitectul și graficianul Răzvan Luscov, celebrează, ca și sloganul, centenarul DADA.
Un alt stand organizat de ICR va avea ca exponat o carte-obiect (de 2,5 metri înălțime) realizată de artistul plastic Cristian Todie, rezident la Paris – „o carte cu o geometrie nouă: Dada și Brancuși, două aniversări, două revoluții”. Lucrarea lui Cristian Todie este prezentată la Salon du Livre cu sprijinul BRD-Société Générale.
Programul românesc cuprinde dezbateri și numeroase lansări de carte, cu invitați francezi și români de prestigiu.
Astfel, volumul Les tiroirs de l’exil. Dialogue avec Leon Volovici (Lormont, Le Bord de l’eau, 2015) de Norman Manea va fi prezentat în cadrul unei întâlniri moderate de publicistul Antoine Spire, cu participarea autorului, a traducătorului Nicolas Cavaillès și a jurnalistei Cristina Hermeziu. Scriitorul Norman Manea va lua parte și la dezbaterea cu tema « L’exile et la littérature », moderată de Cristina Hermeziu, alături de publiciștii Bruno Corty și Olivier Guez.
Rolul avagardei românești va fi recontextualizat în cadrul dezbaterii ”Avant-garde: un aperçu roumain”, moderate de Petre Răileanu, cu participarea unor personalități literare și academice : Ioan Pânzaru, Bogdan Ghiu, Virgil Tănase, Michel Carrasou, Serge Fauchereau.
Scriitorului Paul Goma îi va fi dedicată întâlnirea intitulată ”Le témoignage d’un exilé”, moderată de Mariana Sipoș, la care vor fi prezenți Radu Boroianu, președintele ICR, și autorii Dan Culcer, Bogdan Rusu și Virgil Tănase.
O dezbatere cu tema « Et si au commencement était le verbe Traduire? », organizată în parteneriat cu Asociația pentru promovarea traducerii literare și Colegiul internațional al traducătorilor literari (Arles, Franța), moderată de Bogdan Ghiu, îi va reuni pe Sophie Benech (traducătoare), Laure Hinkel (traducătoare), Dieter Hornig (traductolog, profesor la Université Paris VIII), Santiago Artozqui (traducător, președinte ATLAS – Association pour la promotion de la traduction littéraire), Jörn Cambreleng (director, Collège international des traducteurs littéraires) și Florica Courriol (traducător).
Cu prilejul Zilei internaționale a poeziei, celebrată pe 21 martie, va avea loc o dezbatere pornind de la întrebarea afirmația lui Saint John Perse „« Et c’est assez, pour le poète, d’être la mauvaise conscience de son temps »?, eveniment la care vor participa Horia Bădescu, Octavian Soviany, Maria Pilchin, Egyed Emese și Dinu Flămând.
De asemenea, vor fi lansate cărți de autori români publicate în ultimul an în Franța prin programele de traducere derulate de ICR (Adam et Eve de Liviu Rebreanu; Éditions Cambourakis, Le Marchand de premières phrases de Matei Vișniec, Éditions Acte Sud, traducătoare: Laure Hinkel; Teodosie le Petit deRăzvan Rădulescu, Éditions Zulma, traducător: Philippe Loubière;Contes. Souvenirs d’enfance. Histoires de Ion Creangă, Editions L’Harmattan, traducătoare: Dominique Ilea;Cioran, une mythologie de l’inachevé de Eugen Simion, Éditions Le Supirail, traducător: Virgil Tănase; La ventolière en plastique de Marius Chivu, Editions MEO, traducătoare: Fanny Chartres), dar și traduceri apărute în afara programelor ICR (Histoire de la Transyilvanie de Ioan Aurel Pop, La Roulette Russe de Horia Bădescu ș.a.).
La Standul României va avea loc, de asemenea, masa rotundă ”Larmoire de textes”, cu participarea scriitoarelor Hélène Cixous şi Claire Leydenbach, a editoarei Wanda Mihuleac, a istoricului de artă Mica Gherghescu şi a sociologului Laura Grünberg. Întâlnirea va fi completată de un mini-spectacol susţinut de coregrafa Isabelle Maurel, de un atelier de improvizaţie Free Dance Song și de proiecția filmului despre ”haine de citit” realizat de Pierre Lamassoure.
Aflat la cea de a 36-a ediție, Salon du Livre este un târg dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanți circa 100 de ţări, 35.000 de autori prezenți la evenimente și un număr estimat de 180 000 de vizitatori, Salonul se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze.