Site icon TIMP ROMÂNESC

30 de români aflați temporar în Orientul Mijlociu au revenit acasă

foto Arhivă

În cursul dimineții de joi, 7 mai 2020, au revenit în țară a 20 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Libanului și 10 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Iordaniei, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Repatrierea face parte din demersurile comune ale MAE, Ministerului Transporturilor și MAI, de sprijinire a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar,  afectați de restrângerea transportului aerian în contextul gestionării pandemiei de COVID-19. Demersurile autorităților române au permis, de asemenea, repatrierea a trei cetățeni bulgari și a trei cetățeni sârbi care și-au continuat ruta către țările de destinație, dar și revenirea în țara de reședință a nouă cetățeni libanezi, cinci cetățeni iordanieni și a unui cetățean etiopian, rezidenți în România.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Beirut-Amman-București.

Cu aceeași cursă aeriană, pe ruta București – Beirut, au fost repatriați 91 de cetățeni ai Republicii Liban, care se aflau pe teritoriul României.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.

Exit mobile version