Institutul Cultural Român susține participarea 418GALLERY, cu lucrările artistului Petrică Ștefan, la prestigiosul târg de artă contemporană Artissima, care se desfășoară anul acesta în perioada 4– 6 noiembrie, la Torino, Italia. Ediția actuală este structurată în secțiuni specifice: Main Section, Monologue/Dialogue, New Entries, Art Spaces & Editions, Present Future, Back to the Futureși Disegni, aceasta din urmă fiind singura secțiune a târgurilor de artă italiene dedicată acestui mediu, reprezentat de expoziții personale care sporesc autenticitatea și autonomia lucrării pe hârtie.
Petrică Ștefan a fost acceptat la secțiunea DISEGNI, iar lucrările sale vor fi prezentate într-un stand special amenajat în acest sens. În cadrul acestei secțiuni sunt acceptați doar 10 artiști din întreaga lume.
Pictura lui Petrică Ştefan evoluează sub anumite reguli impuse chiar de artist. Cu o rutină de studio atent construită, pictorul explorează temeinic căi și metode de redare a materiei în diversele sale forme, de la consistențe grele, pământești, până la vibrații aeriene și un anumit paralelism de linii care devin, cu totul, o adevărată comunicare, reţele între tipurile de spaţiu pe care le introduce în lucrările sale. Deși formele nu lipsesc, iar construcția imaginii este asemănătoare unui studiu de după viață, provocările mentale pe care le creează stau în înțelegerea întregului. Fragmentele pe care le înfățișează, diverse și combinate, par să facă parte dintr-o totalitate informată. (…). Tușa lui poate fi recunoscută cu ușurință după câteva elemente distinctive: pete mici, vibrante de culoare juxtapuse, linii paralele riguroase și repetitive trasate pe suprafețe de dimensiuni mari.Fundalurile sale sunt pictate în culori deschise, aerate, care ne amintesc de detaliile cerului pictate de maeștri ai peisajului. Folosește tehnici mixte, vopsea acrilică sau ulei combinată cu un desen riguros în tuș.
După experiența repetată ca artist în rezidență în programul Cetate Arts Dunărea, organizat de Fundația Joana Grevers din 2007, Petrică Ştefan, înconjurat fiind de artiști care lucrează sculpturi și instalații, a schimbat pânza cu arta murală, făcând intervenții în interiorul și în afara spațiului de lucru. (Simona Vilău)
418GALLERY a fost fondată în București în anul 2008, înființată de Dr. Joana Grevers, istoric de artă de origine română și Guy K. Williamson, om de afaceri și colecționar de artă american. Din 2017, galeria are sediul în Cetate și a devenit prima galerie rurală din România.
Spațiul arhitectural generos de la Cetate, o fostă moșie din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este un mediu neobișnuit și o suprapunere ideală pentru tinerii artiști români de ultimă generație. Împrejurimile sunt o sursă de inspirație pentru artiști tineri, cum ar fi Petrică Ștefan, care a început la Cetate să experimenteze noul mediu land art. Galeria a fost dedicată cercetării avangardei românești și est-europene din anii șaizeci și șaptezeci, reprezentată de un număr mic de artiști care, în spatele Cortinei de Fier, au creat artă abstractă într-un moment în care realismul socialist era direcția artistică impusă.