Site icon TIMP ROMÂNESC

57 de picturi românești din colecția Bonte, expuse în premieră la Muzeul Colecțiilor de Artă

Sursă foto: icr.ro

În perioada 14 februarie- 30 aprilie 2017, Muzeul Național de Artă al României (MNAR), Fundația Bonte și Institutul Cultural Român organizează la Muzeul Colecțiilor de Artă  „Pictură românească din colecția Fundației Bonte”. Expusă în premieră în cadrul muzeului, colecţia reunește 57 de lucrări realizate de artişti Theodor Pallady, Camil Ressu, Francisc Șirato, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Grigorescu, Ștefan Dimitrescu, Magdalena Rădulescu sau Alexandru Ciucurencu. Totodată, expoziţia exprimă opţiunea pentru configurarea unui anume specific românesc conţinut într-o colecţie privată de artă.

Faptul că Muzeul Colecțiilor de Artă va include pentru o vreme parte din colecția Fundației Bonte în programul său expozițional rezultă din două direcții convergente în favoarea pasionaților de artă: pe de o parte din dorința noastră de a mijloci întâlnirea cu colecții valoroase de artă, de a accentua importanța colecționarilor în circuitul operei de artă și, pe de altă parte, din generozitatea domnului Alain Bonte care consideră ca și noi că bucuria relației privilegiate cu opera de artă trebuie extinsă către publicul larg” a subliniat Călin Stegerean, director general al MNAR.

Prezentată în 2016 la Palatul Național Ajuda din Lisabona, expoziția curatoriată de Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța, este oferită acum publicului din România, completând cu lucrări importante paleta de lucrări create în România în perioada 1875-1945 și aflate în colecțiile MNAR.

În același context, Alain Bonte, președinte al Fundației Bonte, exprimă un punct de vedere dedicat evenimentului: „Pentru specialiștii și publicul român, expunerea în premieră a acestui ansamblu de opere va putea constitui încă un argument în favoarea școlii naționale de artă, o pledoarie pentru originalitatea și valoarea acesteia în plan european…„.

Expoziția „Pictură românească din colecția Fundației Bonte” poate fi vizitată la Muzeul Colecțiilor de Artă din București (Calea Victoriei nr. 111) în perioada 14 februarie – 30 aprilie 2017, de sâmbătă până miercuri, în intervalul orar 10.00-19.00. Accesul ultimului vizitator este permis cu o oră înainte de închiderea muzeului.

Muzeul Colecțiilor de Artă este deschis în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni, până la orele 22.00.

Exit mobile version