Aproximativ 60.000 de asistenţi medicali generalişti din România, absolvenţi ai învăţământului postliceal şi ai învăţământului superior anterior datei de 1 ianuarie 2007, pot participa, începând din această toamnă, la programul de completare şi perfecţionare a formării iniţiale în vederea îndeplinirii cerinţelor minime de formare prevăzute de în vigoare.
Această calificare este recunoscută automat în statele membre ale UE, atât pe baza certificatului de revalorizare a competenţelor profesionale (la nivel de învăţământ postliceal), cât şi pe baza diplomei de licenţă de asistent medical generalist, obţinute în conformitate cu legislaţia în vigoare (la nivel de învăţământ universitar), precizează Ministerul educaţiei într-un comunicat de presă.
Programul va fi pus în aplicare de către şcolile postliceale publice de profil şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu normele legale naţionale privind accesul la studii, efectuarea şi finalizarea acestora
În acest sens, Ministerul Educaţiei Naţionale, şcolile postliceale publice de profil, instituţiile acreditate de învăţământ superior şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pot accesa fonduri europene în termenul de 5 ani de la implementarea acestui program.