Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut joi, la reuniunea Consiliului European, accelerarea campaniei de vaccinare în Uniunea Europeană.
„Le-am prezentat liderilor politici situaţia furnizării vaccinurilor şi a vaccinării, precum şi estimările până la sfârşitul acestui an. Am înregistrat progrese constante. Am depăşit ţintele de furnizare a dozelor în al doilea trimestru. Dar trebuie să accelerăm în continuare vaccinarea”, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter.
Conform datelor prezentate de von der Leyen, până pe data de 27 iunie, în statele Uniunii Europene vor fi furnizate în total 424 de milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 şi vor fi administrate 346 de milioane de doze.
Tot până la sfârșitul acestei săptămâni, 220 de milioane de persoane, reprezentând 60% din populaţia adultă a Uniunii Europene, vor avea făcută cel puțin o doză de vaccin, relatează Mediafax.
Conform estimărilor, Uniunea Europeană ar urma să mai primească 497 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus în trimestrul al treilea şi 399 de milioane de doze în ultimul trimestru al anului.
Gestionarea pandemiei reprezintă unul dintre subiectele principale ale reuniunii Consiliului European aflată în curs la Bruxelles.