Dialog cu Horia Grosu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală din Baloteşti
Reporter (Rep): Agenda publică a fost ocupată în ultima perioadă cu teme referitoare la lipsa de garanţii asupra calităţii alimentelor. Cât de întemeiate sunt aceste temeri ale consumatorilor? Cine trebuie să răspundă şi cine le poate pune capăt?
Horia Grosu (H.G.): Astfel de incidente apar în toate ţările, noi nu stăm nici mai rău, nici mai bine faţă de restul UE, spre exemplu. În România există un sistem de prevenire a unor probleme de siguranţă alimentară, gestionat în principal de ANSVSA. Din punctul nostru de vedere, incidentele sunt izolate şi rezolvate operativ, astfel încât nu se ajunge la afectarea stării de sănătate a consumatorilor. Sistemul de prevenire este perfectibil, soluţiile de eficientizare constau în creşterea profesionalizării actorilor implicaţi în lanţul alimentar (fermieri, procesatori, distribuitori, consumatori), creşterea capacităţii de analiză a alimentelor (aparatură, personal, metode) şi, nu în ultimul rând, finanţarea de cercetări orientate spre asigurarea sănătăţii publice, care să clarifice aspectele legate de nocivitatea anumitor contaminanţi ori posibilităţi de contracarare a acestora.
Rep: Institutul pe care îl conduceţi – Institutul de Cercetări pentru Nutriţia Animală – are în atenţie această problemă?
H.G. – Institutul nu are în obiectul de activitate efectuarea controlului de rutină al alimentelor, care este făcut de ANSVSA, dar problema evaluării efectului diferiţilor componenţi şi contaminanţi – mă refer la substante chimice, toxine naturale ingerate – din hrana animalelor de fermă se află printre preocupări. Activitatea noastră este orientată mai ales către sistemele de nutriţie a animalelor, sursele furajere, creşterea eficienţei utilizării resurselor şi scăderea impactului nutritiei asupra mediului. De asemenea, studiem produsele ecologice, calitatea nutreţurilor şi alimentelor pentru animale din punct de vedere al valorii profilului de acizi graşi, calităţi organoleptice etc. Suntem preocupaţi să găsim soluţii alternative de hrănire a animalelor, care să înlocuiască şrotul de soia sau făinurile proteice, dar şi de promovarea probioticelor şi a altor aditivi naturali pentru înlocuirea aditivilor de sinteză chimică. În atenţia noastră se află şi ameliorarea genetică a animalelor de fermă.
Rep: Care sunt cele mai importante descoperiri ale institutului din ultima perioadă?
H.G. – Prin specificul său institutul realizează atât cercetări fundamentale, cât şi aplicative. Anual derulăm câteva zeci de proiecte, pe modelul proiectelor europene, fiecare dintre acestea generând rezultate care rezolvă problemele sectorului zootehnic semnalate de fermieri, asociaţii, consultanţi agricoli etc. sau care oferă soluţii la probleme relevante la nivel european. Rezultatele institutului sunt numeroase şi putem aminti aici, printre multe altele, clarificarea a numeroase aspecte legate de utilizarea în hrana animalelor a subproduselor rezultate de la procesarea în scop alimentar sau tehnic a plantelor (pentru alcool, îndulcitori, amidon, uleiuri tehnice, biocombustibili etc). Buna cunoaştere a acestor subproduse duce la evitarea unor probleme majore de eficienţă economică ale fermelor zootehnice. De asemenea, stabilim cum, prin hrana animalelor, putem influenţa calitatea produselor animaliere, astfel încât să ajungă la proprietăţile solicitate de consumatori, procesatori şi autorităţi, cum ar fi, spre exemplu, calitatea grăsimilor. Institutul a generat baza ştiintifică pentru hrănirea animalelor în cadrul unor sisteme de creştere ecologice, a elaborat soluţii pentru creşterea eficienţei utilizării nutrienţilor în hrana animalelor (proteină, energie, vitamine, minerale), pentru evitarea unor probleme secundare asociate tehnologiilor moderne de exploatare a animalelor de fermă. etc.
Rep: Cum se regăsesc în activitatea curentă a agricultorilor rezultatele acestor cercetări?
H.G. – Din păcate, transferul tehnologic nu este în sarcina institutelor de cercetare. Spunem din păcate, pentru ca institutele de cercetare agricolă ar şti cum să facă un transfer tehnologic eficient – au dovedit-o din plin înainte de 1989.
În sistemul actual, de finanţare a cercetării, prin proiectele câştigate în competiţii din ce în ce mai rare şi cu şanse din ce în ce mai reduse de câştig, se finanţează preponderent activităţi de cercetare şi etapa iniţială a transferului tehnologic, adică acţiuni de diseminare şi demonstrare. Aşa nu se poate ajunge la un număr mare de fermieri. Prin urmare, propagarea noutăţilor ştiinţifice este lentă. Întâi sunt aplicate de fermierii inovativi, apoi alţii preiau de la aceştia… Pentru a asigura un impact ridicat al institutului în sectorul zootehnic, folosim două căi: pentru fermierii fără cunoştinţe de specialitate punem la dispoziţie produse de uz furajer, care înglobează rezultate ale activităţii de cercetare şi care, prin utilizarea conform instrucţiunilor, asigură o nutriţie adecvată efectivelor de animale furajate. Pentru fermierii inovativi, institutul diseminează sistematic, pe toate căile (articole, comunicări, broşuri, pliante, manuale, website, activităţi demonstrative, cursuri şi instruiri) rezultatele obţinute în proiectele de cercetare. Din păcate, aceste activităţi sunt derulate exclusiv din resursele proprii (umane şi financiare), neavând altă susţinere.
Rep: Există branduri româneşti care au luat naştere în laboratoarele Dvs?
H.G. – Desigur, avem brand-urile noastre (amintim doar zooforturile, CPVM-urile, Biocons-ul, Avilact-ul), dar obiectivul nostru este mai larg. Dorim să creăm condiţii şi să sprijinim fermierii, procesatorii sau producătorii de furaje inovativi astfel încât să producă la rândul lor brand-uri, pe baza ştiinţifică şi tehnică. Aş da aici un singur exemplu – tehnologia de producere a ouălor îmbogăţite pe cale naturală în omega-3, dezvoltate împreună cu o întreprindere avicolă într-un proiect de cercetare şi care sunt comercializate în marile lanţuri de supermarketuri. Desigur, acest proces nu se poate finaliza fără existenţa unei firme innovative care să aibă capacitatea de a aplica soluţiile respective. Din păcate, multe firme româneşti nu au capacitatea de a inova.
Rep: Strategiile europene de dezvoltare plasează cu prioritate cunoaşterea şi inovarea ca bază a creşterii economiei. Sunteţi un institut de cercetare, cum veţi putea fructifica aceste oportunităţi? Vă descurcaţi singuri sau preferaţi parteneriatele?
H.G. – Dintre institutele de cercetare agricolă suntem cel mai bine plasat pentru a beneficia de aceste oportunităţi, având gradul cel mai ridicat de integrare în ERA (European Research Area). Ca număr de proiecte, colaborări internaţionale, cercetători şcoliţi în străinătate… Ca abordare, preferăm parteneriatele – spre exemplu, coordonarea unui proiect european FP7 presupune un efort logistic deosebit pe care şi-l permit doar entităţile de mari dimensiuni. Mai mult, proiectele coordonate de organizaţii de cercetare din estul Europei au în continuare mai puţine şanse de a primi finanţare în cadrul programelor europene de finanţare a cercetării, din varii motive.
Rep: Cum reuşiţi să vă susţineţi activităţile în condiţiile în care cercetarea este o activitate consumatoare de resurse şi al cărei profit este incert sau poate apărea mult în viitor?
H.G. – Cu multa greutate. Deşi “stăm” mult mai bine faţă de alte institute, modul actual de finanţare a cercetării creează distorsiuni (probleme de cash-flow, discontinuităţi în nivelul de finanţare etc.). Cea mai mare problemă o constituie incertitudinea în ceea ce priveşte viitorul. Cea mai mică disfuncţionalitate duce la pierderea cercetătorilor (amplificarea brain-fraining-ului), iar experienţa ultimilor 20 de ani ne arată că astfel de pierderi sunt irecuperabile. În ccea ce priveşte profitul, nu uitaţi că noi cercetăm pentru profitul altora, adică al actorilor din sectorul zootehnic. Deci profitul se manifestă la nivelul societăţii în general, iar incidente precum cele menţionate la începutul interviului vin să sublineze şi mai mult importanţa cercetării în agri-food. Dar dacă societatea nu realizează importanţa acestor cercetări şi să susţină cu adevărat cercetarea, în curând nu va mai exista cercetare agricolă. Problemele vor continua să existe (seceta, concurenţa economiilor emergente, creşterea preţului nutreţurilor, diminuarea biodiversităţii etc.). Să vedem cine le va rezolva…
Rep: Mai este cercetarea atrăgătoare pentru tinerii absolvenţi?
H.G. – În general, nu. Noi reuşim încă să atragem resurse umane, în special printr-un mediu de lucru mai bun. Dar, dacă nu se va clarifica repede situaţia unităţilor de cercetare din agricultură se va ajunge să nu mai aibă cine să rezolve tematica de cercetare viitoare şi accesarea fondurilor de cercetare europene. – www.promptmedia.ro