În perioada 27 octombrie – 4 noiembrie 2018, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a desfăşurat proiectul „Cheia spre Ţară – excursii tematice pentru tinerii români din Basarabia istorică”, la Cetatea Albă din Sudul Basarabiei (Ucraina). Derularea proiectului s-a realizat în parteneriat cu Asociația Național – Culturală a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”.800 de persoane, din care 736 elevi și 64 de cadre didactice sau părinți însoțitori, din satele cu populaţie majoritar românească din Bugeac, au participat la o excursie impresionantă. În fiecare zi a acestei perioade, cel puţin două autocare au pornit din Ismail spre Cetatea Albă, cu rute de călătorie prin cinci raioane (Reni, Ismail, Chilia, Tatarbunar, Sărata), conform unui program bine stabilit.
Copiii au fost încântaţi de ceea ce au aflat, dar şi de ceea ce au văzut legat de Istoria Neamului Românesc. Aproximativ 90% dintre elevi au vizitat pentru prima dată Cetatea Albă şi au remarcat însemnele românești pe lespezile originale de la cetate.
Impresionanta fortareaţă este localizată în Sudul Basarabiei, şi a
Scopul acţiunii a fost acela de facilitarea cunoaşterii unor realități din trecutul istoriei naționale românești, în vederea recuperării și menținerii vii a memoriei istorice, şi a conştientizării apartenenţei la neamul românesc. Totodată, proiectul a vizat creșterea gradului de informare cu privire la valorile istorice, culturale și spirituale româneşti, în sensul cultivării respectului faţă de acestea şi a asumării lor în viaţa cotidiană.