Site icon TIMP ROMÂNESC

92 de români au revenit acasă din Arabia Saudită

Ministerul Afacerilor Externe informează că noaptea trecută au revenit în țară 92 de cetățeni români aflați temporar în Regatul Arabiei Saudite. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, tip charter, operată de compania TAROM. Cu aceeași cursă aeriană a fost facilitată repatrierea și pentru 3 cetățeni bulgari care și-au continuat călătoria de la București către statul de cetățenie.

Repatrierea celor 92 de români face parte din demersurile MAE pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români nerezidenți, aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.

Exit mobile version