Site icon TIMP ROMÂNESC

98% din cererile de brevete şi invenţii provin de la investitori străini

Camera de Comerţ şi Industrie a României a organizat în parteneriat cu Rominvent SA o dezbatere asupra „Proprietăţii intelectuale, ca motor al creşterii economice”, care s-a finalizat printr-o invitaţie la o mai strânsă cooperare interinstituţională între sectorul privat şi factorii autorităţii centrale cu responsabilităţi în domeniu.

Obiectivul intervenţiilor participanţilor, reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor – ORDA, Ministerului Public, pe de o parte, şi ai unor importanţi titulari de drepturi de proprietate intelectuală din mediul privat, precum JTI, Asociaţia Patronală a Industriei de Software etc., pe de altă parte, a fost de identifica punctele de atractivitate ale pieţei româneşti pentru investitori.

Realitatea economică cotidiană demonstrează importanţa protejării şi apărării drepturilor de proprietate intelectuală, care deschide, mai mult decât oricând, perspectivele către creşterea economică durabilă şi sănătoasă, pentru că utilizarea acestui drept este omniprezentă: de la industriile high-tech până la producătorii de articole sportive, jocuri, jucării şi jocuri pe calculator; în toate tipurile de industrii.

Vestea bună pentru noi, românii este că aproape jumătate din Produsul Intern Brut al României este generat de afaceri care utilizează intensiv drepturile de proprietate intelectuală şi că aceste afaceri asigură 2 din 10 locuri de muncă, potrivit unui raport al Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne. Cu o cotă de 44,7%, România se află în primele patru state din Europa, la acest indicator”, a declarat în deschiderea conferinţei Dan Dumitru, preşedintele CCI Ilfov, membru în Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ Naţionale, care a transmis mesajul preşedintelui CCIR, Mihail M. Vlasov.

 Piaţa autohtonă a cererilor de brevete şi invenţii este în scădere, 98% din cererile transmise către autorităţi provenind de la investitori străini. Semnale optimiste vin însă din industria de software, tot mai puternică şi competitivă, care a reuşit să dubleze numărul locurilor de muncă oferite românilor în perioada crizei economice, ajungând la aproape 60.000 de persoane angajate şi care derulează afaceri de peste 500 milioane USD. “IT se află acum pe agenda publică, între priorităţile Guvernului România, în pas cu recunoaşterea rolului său la nivel european, de suport pentru alte domenii industriale”, după cum a afirmat Todi Pruteanu, vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software.

Reprezentanţii autorităţilor au prezentat rolul în derularea acestui proces complex, de protejare şi apărare a dreptului de proprietate intelectuală, drept câştigat de companii în mod legitim, după eforturi investiţionale şi umane, dedicate cercetării şi dezvoltării şi prea uşor uzurpat prin contrafaceri şi falsificări.

În acest context, vorbitorii au apreciat programul guvernului României pentru perioada 2013-2016, croit după principiile şi ţintele Strategiei Europa 2020, care defineşte creaţia şi inovarea ca principale resurse de dezvoltare a societăţii.

Sper ca aceste intenţii să se realizeze pentru că Sistemul Cameral este placa turnantă, care poate organiza diseminarea informaţiilor şi poate crea legătura necesară între Legiuitor şi mediul economic”, a spus Ion Mocanu, director general Rominvent SA, agenţie specializată pe protejarea drepturilor industriale.

În România, 63% din producţia de software este piratată, chiar dacă în ultimii 8 ani s-a remarcat o tendinţă de reducere, cu 10%, a flagelului. O mai accentuată combatere a pirateriei în industria de software este estimată că ar favoriza crearea a 3.700 de locuri de muncă, economii la bugetul statului de 90 milioane USD şi un venit suplimentar de 500 milioane dolari în PIB.

Exit mobile version