Site icon TIMP ROMÂNESC

A 19-a Reuniune de iarnă a AP OSCE

În zilele de 20 și 21 februarie 2020 se vor desfășura la Viena, Austria, lucrările celei de-a 19-a Reuniuni de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE).

Principalele activități care se desfășoară sub egida Reuniunii de iarnă a AP OSCE sunt reuniuni ale celor trei comisii generale, reuniunea Comisiei permanente, sesiuni plenare și reuniuni ale grupurilor politice.

În cadrul primei sesiuni comune vor susține alocuțiuni înalți oficiali din partea gazdelor, a AP OSCE și a OSCE, urmate de prezentări ale celor mai recente evoluții și activități din  spațiul OSCE, precum și de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

În cadrul fiecăreia dintre cele trei reuniuni ale comisiilor generale raportorii vor prezenta principalele orientări ale rapoartelor și proiectelor de rezoluții care se vor aborda în cadrul Sesiunii anuale a Adunării din luna iulie 2020 și se vor organiza dezbateri tematice.

A doua sesiune comună va include și o dezbatere specială cu tema ”Combaterea antisemitismului, discriminării și intoleranței în regiunea OSCE”.

Din partea Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE – Camera Deputaților, la această acțiune vor participa deputaţii Victor Paul Dobre (PNL) – vicepreşedinte al AP OSCE, Costel Neculai Dunava (PSD) – vicepreşedinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice şi de securitate, şi Petru Movilă (PMP), toți în calitate de membri titulari.

Exit mobile version