Ministerul Afacerilor Externe a emis „Ghidul alegătorului român din străinătate”, care se oferă informaţii despre toate secţiile de vot deschise în afara graniţelor României, în 25 mai, atunci când vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European.
Poate vota orice cetăţean român aflat în străinătate – (care are domiciliul sau resedinţa în străinătate sau care se află ocazional în străinatate, inclusiv în scop turistic), care a împlinit, inclusiv până în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, şi care nu s-a înscris în listele de vot ale unui stat membru UE, altul decât Romania.
Cetățenii români pot vota prin intermediul unuia dintre actele de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar.
“La alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 nu se utilizează cartea de alegător. Recomandăm celor interesaţi să se prezinte din timp la vot, pentru a evita aglomeraţia în ultima parte a zilei”, precizează MAE.