Site icon TIMP ROMÂNESC

A doua etapă a programului ”Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”

foto: Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, a lansat partea a doua a programului ”Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”.Acțiunea se va desfășura în perioada 16 septembrie 2018 – 31 decembrie 2018 și vizează implicarea a 40 de voluntari. Cetățenii interesați să desfășoare un stagiu de voluntariat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în contextul pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, își pot depune dosarul de înscriere prin intermediul aplicației online de pe site-ul de prezentare a pregătirilor pentru preluarea mandatului, www.romania2019.eu.

Ne dorim ca proiectul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene să aibă impact la nivelul întregii societăți, astfel încât fiecare român să simtă că acest proiect îi aparține. Programul de voluntariat le permite celor selectați să contribuie cu ideile și proiectele lor la îndeplinirea cu succes a acestui moment important pentru România”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

În perioada 1 aprilie 2018 – 30 iunie 2018 s-a desfășurat, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, programul-pilot ”Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”,  în cadrul căruia au participat 38 de voluntari, aleși din peste 200 de aplicanți, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.

În afara activităților curente din cadrul instituției, aceștia s-au implicat activ la organizarea și desfășurarea evenimentelor din cadrul ciclulului de ”Consultări cetățenești privind viitorul Uniunii Europene”, precum și a altor acțiuni de informare dedicate Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, organizate sub egida campaniei ”Dialoguri Europene”.

Exit mobile version