Site icon TIMP ROMÂNESC

A fost activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE

Dat fiind că răspândirea Coronavirusului se intensifică, Uniunea Europeană a activat, la cererea Franței, Mecanismul de Protecție Civilă al UE.

Începând de astăzi, două avioane au fost mobilizate pentru repatrierea cetățenilor UE din zona Wuhan, China. Costurile de transport vor fi co-finanțate de UE.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE funcționează 24/7 și este în contact permanent cu statele membre, cu delegațiile UE din regiune și cu ambasada Chinei la Bruxelles.

Datele inițiale indică faptul că aproximativ 250 de cetățeni francezi vor fi transportați în prima aeronavă și peste 100 de cetățeni ai UE din alte țări se vor alătura celei de-a doua aeronave. Aceasta este o primă cerere de asistență, în zilele următoare putând apărea și altele.

În această etapă, doar cetățenii sănătoși sau asimptomatici vor fi autorizați să călătorească.

Comisia Europeană este în contact permanent cu statele membre, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și Organizația Mondială a Sănătății cu privire la toate aspectele focarului de Coronavirus.

Mecanismul de Protecție Civilă al UE coordonează cooperarea între statele membre / statele participante în domeniul protecției civile, în vederea îmbunătățirii prevenirii, pregătirii și reacției la dezastre. Prin intermediul mecanismului, Comisia Europeană joacă un rol cheie în coordonarea răspunsului la dezastre din Europa și nu numai.

Când scara de urgență copleșește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul Mecanismului. Odată activat, mecanismul coordonează asistența pusă la dispoziție de statele sale membre / statele participante prin intermediul ofertelor spontane. În plus, UE a creat Grupul european de protecție civilă pentru a avea un număr critic de capacități de protecție civilă disponibile imediat, care să permită o reacție colectivă mai puternică și coerentă.

Până în prezent, toate statele membre ale UE participă la mecanism, precum și Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia. De la înființarea sa în 2001, Mecanismul de protecție civilă al UE a răspuns la peste 300 de solicitări de asistență din interior și din exterior

Mai multe informații AICI.

Exit mobile version