Al treilea sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei – Pasajul de la Berceni – a fost inaugurat duminică, 25 iunie, cu aproape un an întârziere față de termenul din contract.
După Pasajele de la Mogoșoaia, Domnești și Olteniței, Pasajul Berceni va contribui la fluidizarea circulației din zona de sud a capitalei. Este eliminat astfel încă un punct care provoca ambuteiaje, la intersectarea la nivel a Centurii Capitalei (între Popești Leordeni și Jilava) cu traseul Șoseaua Berceni (București) – Comuna Berceni (DJ401).
Lucrarea include și lărgirea Centurii la 4 benzi, pe 2,4 kilometri, continuând modernizarea până la pasajul de la Popești-Leordeni.
În martie 2019 a fost semnat contractul cu Asocierea Trameco-Vahostav-Erbașu pentru 146 milioane lei, iar termenul de execuție era de 24 de luni. Lucrările la pasaj au început în 2022, iar întârzierea a fost cauzată de problemele de aprovizionare și de exproprierile/avizele întârziate.
Încă un pasaj e început în zona Cernica, dar CNAIR a reziliat contractul cu Tirrena Scavi, din cauză că italienii nu reușeau să mobilizeze oameni și utilaje și să construiască.