La Varşovia, în cadrul Summit-ului NATO, liderii aliaţi au negociat şi adoptat o serie de decizii majore pentru consolidarea posturii de apărare şi descurajare aliată, cu aplicare pe întreg Flancul Estic.În acest cadru, ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a avut o serie de întrevederi bilaterale în marja Summit-ului cu omologi aliaţi, în vederea coagulării sprijinului necesar avansării obiectivelor strategice ale României la nivelul consolidării posturii de apărare şi descurajare, al deciziei privind prezenţa NATO înaintată adaptată pe teritoriul aliaţilor estici, respectiv România.
Astfel, cu ministrul federal al Apărării din Republica Federală Germania, Ursula von der Leyen, a fost reliefată importanţa consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare, ca element definitoriu al Summit-ului din capitala poloneză şi au fost discutate modalităţile de cooperare bilaterală în implementarea deciziilor asumate de şefii de stat şi de guvern aliaţi, în mod specific a celor privitoare la prezenţa înaintată adaptată de pe teritoriul României. În cadrul întrevederii cu ministrul turc al apărării, Fikri Ișik, s-a agreat importanţa concentrării eforturilor comune în perioada următoare, la nivelul implementării deciziilor aliate pe acest palier, cu accent pe obţinerea unor rezultate concrete la ministeriala apărării din luna octombrie 2016.
De asemenea, ministrul Motoc a participat la o cină de lucru la nivelul miniştrilor aliaţi ai Apărării. Au fost abordate problematici privind constituirea prezenţei înaintate întărite pe Flancul estic al NATO, cadrul de cooperare pentru vecinătatea sudică şi sprijinul aliat pentru partenerii NATO prin utilizarea eficientă a Iniţiativei privind consolidarea capacităţilor de apărare (Defence Capacity Building), în vederea proiectării stabilităţii şi securităţii. Un alt subiect aflat pe agenda reuniunii a fost reprezentat de dezbaterea privind modalităţile de realizare a evaluării funcţionale a structurii de comandă aliate, ca element de orientare pentru procesul viitor de reflecţie, pe acest subiect.
În acest context, ministrul român s-a referit la iniţiativele concrete de realizare a prezenţei înaintate adaptate (tFP) pentru zona de sud a Flancului estic al NATO, constând în înfiinţarea unei brigăzi multinaţionale pe teritoriul României, afiliată la Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi consolidarea prezenţei aeriene şi navale în regiune, prin măsuri dedicate. A evidenţiat rolul important jucat în acest proces de autorităţile militare aliate şi a încurajat participarea aliaţilor, cu contribuții concrete, la acţiunile specifice de implementare a tFP, în perioada următoare.
De asemenea, ministrul Motoc a subliniat importanţa iniţiativei aliate privind consolidarea capacităţilor de apărare a statelor terţe, instrument-cheie al NATO în cadrul eforturilor comunităţii internaţionale de proiectare a stabilităţii dincolo de graniţele aliate. În egală măsură, a reconfirmat angajamentul României pentru cooperarea cu R. Moldova, Georgia şi Ucraina, prin utilizarea, la cote optime, a mecanismelor actuale de cooperare cu statele partenere ale Alianţei Nord-Atlantice.