Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 6 mai 2015, decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, care a fost semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015. Legea, după cum se știe, a fost adoptată la sfârşitul lunii aprilie de Senat, admiţând parţial cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de Iohannis şi păstrând articolul privind impunerea de condiţii Republicii Moldova, potrivit www.promptmedia.ro. Senatorii doreau eliminarea unui articol prin care notificarea şi confirmarea îndeplinirii măsurilor şi condiţionalităţilor necesare eliberării tranşelor se face prin schimb de scrisori aprobat prin hotărâre de guvern, dar a fost respins în plen raportul comisiei sesizate.
Acordul prevede asistenţă financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, în sumă de până la 150.000.000 de euro.
Legea a fost trimisă spre reexaminare, în noiembrie 2015, iar Iohannis şi-a motivat decizia şi a explicat că nu are încredere în faptul că Republica Moldova va continua reformele.
„Cererea de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova nu înseamnă o uşă închisă şi nici renunţarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut. A fost singurul instrument juridic avut la dispoziţie pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat până după clarificarea evoluţiilor de la Chişinău. În funcţie de aceste evoluţii, legea se poate întoarce oricând la promulgare. România rămâne în continuare acelaşi susţinător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european”, a scris preşedintele în mesajul său.
Dacian Cioloş i-a trimis omologului său moldovean o listă care include șapte măsuri pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.