Programul-pilot ”Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene“, inițiat de Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a ]nceput marți, 3 aprilie 2018. Programul se va desfășura în perioada aprilie – iunie 2018 în cadrul MAE, ar ulterior, activitatea de voluntariat dedicată mandatului pe care România îl va prelua la 1 ianuarie 2019 va fi extinsă și în alte ministere.
Cei 38 de voluntari aleși din peste 200 de aplicanți, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, vor participa la activităţile desfăşurate în cadrul departamentelor Unității pentru Pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. În afară de activitatea zilnică în cadrul instituției, voluntarii vor avea oportunitatea să participe la organizarea și desfășurarea evenimentelor din cadrul campaniei ”Dialoguri Europene”, sub egida căreia se desfășoară dezbaterile publice organizate de Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, precum și a altor acțiuni de informare dedicate mandatului pe care România îl va deține, în premieră, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.
Voluntarii au posibilitatea de a acumula cunoștințe practice și experiență în cadrul proiectului.
”Președinția României la Consiliul Uniunii Europene este și trebuie să fie a fiecărui român. Programul de voluntariat le permite celor interesați să contribuie cu ideile și proiectele lor la îndeplinirea cu succes a acestui moment important pentru România. Interesul și entuziasmul manifestat de cei înscriși poate reprezenta un exemplu pentru modul în care Uniunea Europeană poate implica pe viitor cetățenii în procesul decizional”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
Cei interesați să desfăşoare un stagiu de voluntariat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în contextul pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, pot depune în continuare dosarul de înscriere prin intermediul aplicaţiei online de pe site-ul de prezentare a pregătirilor pentru preluarea mandatului, www.romania2019.eu.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România va asuma Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.
Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.