Site icon TIMP ROMÂNESC

A încetat din viață compozitorul român Roman Vlad

Compozitorul, muzicologul şi pianistul Roman Vlad a murit la 93 de ani. Anunțul a fost făcut de Michele Dall’Ongaro, directorul Orchestrei Simfonice RAI, în deschiderea concertului inaugural din cadrul Prix Italia, de la Torino. Născut la Cernăuţi în România (astăzi Cernovtzy, în Ucraina) pe 29 decembrie 1919, unde a obţinut diploma de pian, înainte de a se muta în Italia la 19 ani, în 1938, unde a primit cetăţenia în 1951. La Roma a fost elevul lui Alfredo Casella la cursurile de perfecţionare de la Academia Naţională Santa Cecilia, unde a obţinut diploma în 1941. În acelaşi an, o compoziţie a sa („Sinfonietta”) a obţinut Premiul Enescu. După Al Doilea Război Mondial, Vlad a fost apreciat pe plan internaţional şi în calitate de muzicolog şi lector: n 1954 şi 1955 a ţinut cursuri de muzicologie la Summer School of Music din Dartington Hall şi a participat la congrese şi seminarii în toată Europa, în America şi în Japonia.

A scris opere simfonice şi de cameră, printre care merită amintite „Cele cinci elegii pe texte biblice”, „Melodie variată” şi celebrul ciclu „Anotimpurile japoneze, 24 Haiku”, toate compuse în anii ’90. Roman Vlad a compus, de asemenea, muzică de film şi teatru, precum coloana sonoră din „La beaute’ du diable” de Rene’ Clair, sau comentariul muzical din „Povestea unei fresce”, film de Luciano Emmer despre Giotto de la Cappella degli Scrovegni.

Din 1958 a fost director la secţiunea muzică a Enciclopediei spectacolului, în timp ce din 1967 a condus Noua Revistă Muzicală Italiană (La Nuova Rivista Musicale Italiana). Din 1980, a fost timp ce doi ani preşedintele CISAC (Confe’de’ration Internationale des Auteurs et Compositeurs), din 1987 până în 1993 a fost preşedintele SIAE (Società Italiana degli Autori ed Editori).

Rador transmite că printre alte funcţii deţinute de Roman Vlad au fost cele de director artistic la Academia Filarmonică Romană timp de două mandate (1955-1958 şi 1966-1969); director artistic la Teatro Comunale din Florenţa (1968-1972), director artistic la Orchestra Simfonică Naţională RAI din Torino (1973-1989), preşedinte al societăţii Aquilana dei Concerti (1973-1992), membru în comitetul director al Academiei Naţionale Santa Cecilia, la Roma. A fost, totodată, director artistic la Teatrul La Scala din Milano şi administrator la Teatro dell’Opera din Roma.

Exit mobile version