Site icon TIMP ROMÂNESC

A intrat în vigoare Directiva privind „dreptul la reparare”

A intrat în vigoare directiva pentru repararea produselor electrice la costuri în avantajul consumatorilor, iar statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a se conforma.

Producătorii de echipamente electrice şi electrocasnice trebuie să proiecteze aparatura în aşa fel încât să poată fi reparată la costuri mai bune pentru clienţi, chiar şi după expirarea termenului de garanţie.

Va fi încurajată repararea produselor, de la frigidere până la telefoane mobile, şi nu aruncarea,  aşa cum se întâmplă acum în majoritatea cazurilor.

Un prim pas este ca, la alegerea clientului, un produs defect să poată fi reparat în timpul perioadei de garanție și nu înlocuit.

După reparație, clientul va primi, de asemenea, o nouă perioadă de garanție. În cazul în care produsul se va strica după perioada de garanție, consumatorul va avea de asemenea posibilitatea reparării lui la un cost mai mic decât cumpărarea unui produs nou și din nou va primi o perioadă de garanție pentru acea reparație.

Directiva impune, de asemenea, producătorilor ca orice aparatură să fie însoțită de un manual în care să fie specificat costul fiecărei componente care se poate defecta și care poate fi înlocuită.

De asemenea, directiva impune crearea unei platforme europene unde vor fi indicate centrele pentru reparații. Statele europene speră ca prin acest concept să fie stimulată și apariția unor locuri de muncă noi prin intermediul centrelor de reparații, iar, în ansamblu, prin reparare, economia europeană va avea nevoie de mai puține resurse pentru că produsele vor avea o viață mai lungă.

 

Exit mobile version