Site icon TIMP ROMÂNESC

A intrat în vigoare noul mers al trenurilor. Pentru că cel mai prețios bagaj al călătorilor sunt cunoștințele, CFR Călători a lansat și proiectul ”Biblioteca pe roți”

În noul Mers al Trenurilor 2022-2023 vor circula zilnic în medie 1.100 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an.

După o pauză de 8 ani, este reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu.

Ca noutate, CFR Călători anunță reintroducerea câtorva perechi de trenuri Intercity, pentru legături mai rapide şi cu mai puţine opriri pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice permit circulaţia acestor categorii.

Astfel, între Bucureşti şi Cluj-Napoca, trenul intercity „Avram Iancu” va avea doar trei opriri intermediare şi o componentă Teiuş-Arad, „Tomis Expres” va lega Braşovul de Constanţa, iar trenul Intercity „Ştefan cel Mare” va circula între Bucureşti şi Suceava, cu vagoane şi pentru relaţia Iaşi-Paşcani.

Față de mersul anterior, “Tomis Expres” Constanța-Brașov și retur are o oprire suplimentară în Ploiești.

Este optimizată capacitatea de transport pe anumite relații prin introducerea unor trenuri noi, de exemplu pe ruta București Nord – Roșiori – Craiova și retur. Alte noi trenuri sunt introduse pe ruta Iași – Cluj Napoca și retur.

Pentru a răspunde mai bine cerințelor, în anumite zone CFR Călători operează cu trenuri RE care asigură condiții apropiate cu cele ale trenurilor IR dar la un tarif mai mic, ceea ce oferă accesibilitate unei categorii cât mai largi de călători.

Trenurile IR de pe ruta  București – Pitești devin trenuri RE cu mers într-un program cadențat.

Ruta București – Brașov și retur este asigurată zilnic cu circa 21 perechi de trenuri asigurând un program orar de călătorie flexibil pentru publicul călător.

Trenurile “Prietenia” 402/ 401 București Nord-Chișinău și retur, precum și trenurile 1064/1061 Iași-Ungheni și retur circulă zilnic în acest mers de tren nou.

În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că pe distanța Constanța – Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.

Între Bucureşti şi Constanţa, Inter-Regio care circula fără nicio staţie pe traseu este redenumit InterCity, durata călătoriei scade cu doar două minute, dar preţul creşte cu 10 lei pentru un bilet la clasa a doua.

CFR Călători precizează că oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă, atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

Din 11  decembrie 2022, CFR Călători a introdus pentru pasagerii care călătoresc cu trenurile Intercity proiectul – „Biblioteca pe roți”, disponibil în trenurile IC, pe rutele București Nord – Cluj Napoca (cu ramură pentru Teiuș – Arad), Constanța – București – Brașov, București Nord – Constanța și București Nord – Suceava (cu ramură pentru Pașcani – Iași).

 Printre primele titluri care pot fi lecturate în trenurile Intercity CFR Călători sunt Feng Shui la serviciu de Richard Webster, Stai, priveşte, ascultă! de Ken Page și Nancy Nester, De ce bradul are frunze verzi tot timpul de Noemi Costache și multe altele.

Exit mobile version