Începând de la 1 august, a devenit obligatoriu pentru persoanele implicate într-un proces să se prezinte în faţa unui mediator înainte de a apărea în faţa instanţei. Măsura a fost introdusă de guvern cu scopul de a evita suprasolicitarea tribunalelor, scrie publicația maghiară Heti Világgazdaság, citată de Rador. Potrivit noii reglementări, în cazul disputelor din interiorul familiilor, a celor legate de muncă sau de protecţia consumatorilor, respectiv în cazul divergenţelor privind probleme imobiliare sau care depăşesc valoarea de 50.000 de lei, părţile trebuie să participe la procedura de mediere.
Tribunalul este obligat să ţină seama de plângerea reclamantului doar în cazul în care acesta poate prezenta o adeverinţă că s-a încercat soluţionarea conflictului pe cale amiabilă, dar fără succes. Dacă reclamantul sau pârâtul refuză să se prezinte în faţa mediatorului, poate fi amendat cu sume între 100 şi 1.000 de lei.
Gabriel Mihuţ, purtătorul de cuvânt al Consiliului mediatorilor din România, a afirmat că este de aşteptat ca majoritatea românilor să facă uz de această posibilitate alternativă de rezolvare a conflictelor, pentru că astfel se pot economisi, în general, 90-95% din cheltuielile de judecată. Într-o declaraţie acordată radiodifuziunii publice, Mihuţ a precizat că pe lângă avantajul material se poate exclude şi stresul provocat de prezentarea în faţa justiţiei, respectiv şi pericolul pierderii procesului respectiv. Pe de altă parte, însă, unii avocaţi se îndoiesc de eficienţa acestei noi măsuri.